Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   "Dacă PPCD ar fi ajuns…

„Dacă PPCD ar fi ajuns în Parlament, situaţia politică ar fi fost alta”

Lipsa PPCD din Parlament a generat anticipatele. Deşi a acumulat doar 2,9% din sufragii la alegerile din 5 aprilie, PPCD este decis să participe la anticipate cu lista proprie.  „Nu propunem nimănui şi nici nu acceptăm propuneri pe liste comune. Vom merge cu propria listă”, a remarcat azi în cadrul unei întrevederi cu presa Iu. Roşca.

Liderul PPCD a lăsat să se înţeleagă că alianţele în cazul R. Moldova sunt problematice. „Nu cred în combinaţiile politice preelectorale şi nici postelectorale”, – a spus Roşca. Rugat să explice eşecul PPCD în alegerile din 5 aprilie, Roşca a remarcat, în primul rând, votul din 4 aprilie 2005 acordat preşedintelui Voronin. „Am mai spus-o şi cu altă ocazie, votul din 2005 pentru preşedinte”. Cu toate acestea, „noi nu regretăm decizia noastră din 2005 şi rămânem la părerea că a fost una corectă din punct de vedere politic”,- a specificat acesta. Întrebat cum ar fi evoluat situaţia în Parlament, dacă PPCD ar fi fost pe rolul opoziţiei liberale, Iu. Roşca n-a negat că evoluţiile ar fi fost altele. „A fost nevoie de dialog. Iar dialog nu a existat”, – spune Roşca. În opinia sa, „orice competiţie electorală trebuie să se încheie cu un compromis. Dacă eram în Parlament, noi am fi făcut ceea ce nu a făcut opoziţia, am fi propus soluţii”, – crede Roşca.